[AUDIO] Vinerea Mare – zi de post negru, în semn de recunoştinţă pentru Iisus Hristos

Astăzi este Vinerea Mare, Vinerea Patimilor sau Vinerea Neagră.

Se ţine post negru, în semn de recunoştinţă pentru Iisus Hristos, care a fost răstignit şi a murit pe cruce pentru a răscumpăra păcatele oamenilor. În biserici au loc slujbe speciale, se face curăţenie dar nu se oficiază Sfânta Liturghie.

Despre simbolistica zilei pr. Petru Berbentia din Reşiţa:

Este o zi aliturgică adică nu se slujeşte Sfânta Liturghie, pentru că slujba reprezintă jertfa nesângeroasă a lui Hristos, în chipul pâinii şi al vinului, iar cele două jertfe nu se pot aduce în aceeaşi zi.

Alte  superstiții ale Vinerii Mari ar fi următoarele: dacă va ploua în Vinerea Mare, anul va fi unul mănos; dacă te scufunzi în apă rece de trei ori în Vinerea Mare, vei fi sănătos tot anul; femeile nu au voie să coase, să țese, nu coc pâine sau altele asemenea, fiindcă este mare pericol de boală și spirite rele.

Mulţi credincioşi afumă casa cu tămâie, o înconjoară de trei ori, pentru ca gângăniile şi dih[niile să nu se apropie de ea şi nici de pomi.

Învierea Domnului este cea mai importantă sărbătoare religioasă pentru creştinii ortodocşi.

Întoarcerea la viaţă a lui Iisus Hristos este semnul biruinţei sale, iar celebrarea Învierii rămâne, de mii de ani, una dintre cele mai importante sărbători ale creştinătăţii.

În fiecare an, în Vinerea Mare, coborâm în mormânt, împreună cu Hristos, pentru ca, mai apoi, să și înviem împreună cu El.

Această coborâre și ridicare din groapa morții se face în chip simbolic, prin trecerea pe sub masa aflată în mijlocul bisericii.

Trecerea pe sub Sfântul Epitaf închipuie chiar intrarea în Sfântul Mormânt cel datător de Viață.

Sâmbătă, 23 aprilie este ultima zi de pregătire a sărbătorii pascale, ziua când gospodinele prepară mâncărurile tradiţionale.

Sursa: crestinortodox.ro

Cele mai citite

Related Articles