Motto:
Dansul este singura artă în care noi înşine suntem materia din care este realizată.
Marc Aureliu spune undeva în “Însemnările” sale:
„Zeii au ţinut sfat asupra mea şi au decis ce urma să se întâmple. Cu unul ca mine, nu cred că Zeii şi-au pierdut vremea”… acelaşi lucru, cred şi despre invitatul meu Constantin Enache, un tânar talentat care şi-a înfruntat soarta, în paşi de dans….căutând şi căzând, râzând sau plângând. Tot ce a contat pentru el a fost, este şi va rămane –Baletul.
Doctorand al Universitᾰṭii Naṭionale de Artᾰ Teatralᾰ ṣi Cinematograficᾰ ‘’I.L.Caragiale’’, Costi este vârful de lance al unei ambiţíi aparte, un tânăr care şi–a construit Visul pe fundaţia multor nedreptăţi ale destinului său.
Povestea vieţii: CHIN
M-am născut în anul 1990, Vaslui, jud. Vaslui. De la 3 ani până vara trecută (iunie 2015), am fost tânar instituţionalizat în cadrul unui centru de plasament din Birlad, jud. Vaslui. Am crescut cu 300 lei (bani de mâncare) pe lună, din partea DGASPC Vaslui şi cu bursa socială de 300 lei, din partea Universităţii. În luna iunie a anului trecut, odată cu terminarea studilor masterale, a trebuit să-mi fac cererea de încetare a măsurii de protecţie din sistemul protecţiei copilului, iar de atunci încerc să mă descurc cumva.
Pe mama, din păcate, am reusit să o văd de 3-4 ori la o vârsta târzie, respectiv 16-17 ani, când era internată la un spital din Murgeni, jud. Vaslui. Cu o lună înainte de a susţine examenul de Bacalaureat, m-a părăsit definitiv. Am înmormântat-o şi de atunci, puţinele amintiri sunt tot ce mi-a rămas. Pe tata nu l-am întâlnit niciodată.
Pentru a nu se plictisi, pentru că totul ar fi fost banal, dacă s-ar fi oprit la un stil clasic, Costi a provocat timpul acordat de Zei, pentru a crea, asimila şi reinventa, forme nebănuite de dans, forme care în România sunt protejate de pionieratul său….nu-i este deloc uşor, deloc sau aproape deloc înteles, a reuşit să se impună şi să merite susţinerea dascălilor săi din Universitatea Naṭională de Artᾰ Teatralᾰ ṣi Cinematograficᾰ ‘’I.L.Caragiale’’….Trebuia….un artist dacă nu provoacă, dacă nu se zbate , dacă nu Crede, nu există!
Care este Visul tău?
Visul meu este de a înfiinţa şi în România o companie naţională de dans Butoh, care ar fi dealtfel şi singura de la noi, din ţară!
Şi Costi există, chiar dacă mulţi, s-ar fi supus unui destin confortabil în locul lui, chiar dacă mulţi ar fi dansat „ce se vinde”, el a ales altceva…Asta l-a invăţat viaţa, să nu accepte nimic fără luptă, asta l-au învăţat profesorii, oamenii care cred în el….şi asta l-au învăţat Zeii, când l-au zidit cu harul zborului în lumina rampei….
Familia ta este dansul, casa ta, căldura sau bucuria ta….povesteşte-ne despre această „familie” …
Butoh este o formă de teatru-dans japonez, cunoscut pentru hipercontrolul corpului, pentru arealul ideatic al suferinţei. Important pentru mine este încercarea de a împleti anumite trăsături ale dansului actual european cu dimensiuni esenţialmente Butoh. Prin atitudinile corporale pe care unele companii Butoh le cultivă (ex: Sankai Juku, Carlotta Ikeda, Ushio Amagatsu, etc.), Butoh ne apare adesea ca o modalitate de curăţire a interiorului uman, ca o dezbrăcare de o anumită piele, cum spunea Didier Anzieu în cartea sa ”Le moi peau” (în trad. Eu pielea) şi care vedea pielea ca pe învelişul lumii, putând căpăta lumina prin acţiunile interiorului.
Când şi unde s-a născut acest teatru-dans?
Sursa butoh – formᾰ a avangardei japoneze a anilor 1960, este o perioadă în care Japonia se lupta cu efectele persistente ale explozilor bombelor atomice de la Hiroshima şi Nagasaki, care au încheiat cel de-al doilea Război Mondial. Inițial numit “ankoku butoh,” sau “dans al întunericului,” mediul a creat un spațiu pentru un grotesc intens și pervers pe scenă. Reprezintă tensiunile convenționale ale „butoh” și le învăluie într-o stare de nemișcare emoțională, într-un îngheṭ al spaṭiului ṣi al timpului.
Organismul primește ravagiile timpului și violența de momente supuse caracterului efemer al timpului, pasagere, așa cum este şi organismul în sine. Aceasta este una dintre premisele de dans „butoh -japanese body art. ”,
Care este mesajul , ce întrebări pune şi la ce întrebări răspunde?
Ce este corpul? Cât de departe Îl putem duce?, sunt cȃteva dintre întrebările care sunt ridicate într-un laborator de creaţie în această direcţie.
Amintirile care rămân în faldurile corpului, în colțuri, este ceea ce mă surprinde de fiecare dată, care nu cunosc și nu au nici o idee despre ce este, despre ceea ce poate fi și care continuă odată cu evoluția morţii noastre.
Reprezentaţile din întreaga lume după câteva dramatizâri devin sau vor deveni importante scenarii post-conflict din perspectiva artelor, aşa cum s-a intamplat cu „dansul întunericului” în Japonia, care a cunoscut o trezire spasmodică după cel de-al doilea Război Mondial.
Ne poţi enumera câţiva Maeştri ai acestui dans?
Butoh (Buto sau dance of the darkness) – este o formă de teatru-dans japonez care cuprinde o gamă variată de activități, tehnici și motivații. A luat naştere în anul 1959 prin colaborarea dintre cei doi fondatori ai acestui stil: Tatsumi Hijikata și Kazuo Ohno.
Renumitul fondator, maestrul Tatsumi Hijikata compară butoh cu „suferința”. Caracteristicile predominante ale acestei forme de artă includ imagini groteşti, subiecte tabu, medii extreme sau absurde și se realizează în mod tradițional prin vopsirea întregului corp cu alb şi cu mișcarea lentă. Cu toate acestea, în timp, grupurile butoh sunt din ce în ce mai numeroase, se formează în jurul lumii, cu diferitele lor idealuri estetice și intenții artistice.
Un impuls cheie a acestei forme de artă a fost declanşat ca o reacție împotriva scenei dansului japonez de atunci, fapt care îi demonstreză lui Hijikata că s-a bazat prea mult pe imitarea Occidentului.
Astfel, el a căutat să „se întoarcă de la stilurile occidentale de dans, balet și moderne”, pentru a crea o nouă estetică, care a îmbrățișat ” corpul ghemuit, fizicul legat de pământ … și mișcările naturale „. Această dorință a lui a găsit un nume în mișcare: ankoku buto (dans de întuneric) pentru a descrie dansul său.
Hijikata a schimbat mai târziu cuvântul „Buyo,” datorită asocierii cu dansul clasic japonez, în „butoh”, iar forma lui a fost construită pe un vocabular de „gesturi fizice brute și obiceiuri necivilizate … un atac direct asupra rafinamentul (Miyabi) și subestimare (Shibui), astfel încât el devine de prim rang în estetica japoneză.”
Prima piesă butoh Kinjiki (Culori interzise) de Tatsumi Hijikata, a avut Premiera la un festival de dans în anul 1959. Acesta a fost bazat pe romanul cu același nume de Yukio Mishima. A explorat subiectul tabu referitor la homosexualitate, ce s-a terminat cu un pui viu care s-a desfășurat între picioarele fiului lui Kazuo Ohno: Yoshito Ohno, după care Hijikata a fost gonit împreună cu Yoshito de pe scenă, în întuneric. Ca urmare a concepției greșite că puiul a murit din cauza strangulării, această piesă a indignat publicul și a dus la interzicerea lui Hijikata în festivaluri, fiind acuzat de instigarea credinţelor religioase.
În timp ce Hijikata a fost un tehnician de temut al sistemului nervos care influențează strategiile de intrare ale artiștilor, care lucrează în grupuri, cel al lui Ohno este gândit pe natural, individual, văzut ca o figură care a cultivat şi a influențat multi artiști care performau solo.
Este tema ta de la licenţă, master şi de la admiterea la Şcoala Doctorală, din cadrul Universitᾰṭii Naṭionale de Artᾰ Teatralᾰ ṣi Cinematograficᾰ ‘’I.L.Caragiale’’?
Da, Universitatea Naṭională de Artᾰ Teatralᾰ ṣi Cinematograficᾰ ‘’I.L.Caragiale’’ este adevărata mea familie, o familie în care visul creşte frumos şi asta datorită dascălilor mei, începând cu licenţa, unde l–am avut coordonator al primilor mei paşi pe prof.univ.dr. Sergiu Anghel, apoi la master pe prof.univ.dr. Raluca Ianegic şi în final, coordonatorul meu de doctorat, prof.univ.dr. Manuela Cernat.
Care sunt proiectele tale pe termen scurt ?
Voi continua ca regizor artistic, coregraf, designer ṣi dansator independent. M-am antrenat atȃt în dansul clasic precum și în cel modern, înainte de a-mi sculpta “a doua viaṭᾰ” prin stilul butoh. Fidel acestui principiu susțin că “butoh este un dialog cu gravitatea”, în timp ce alte forme de dans tind să releve o evadare din vortexul gravitațional. Văd în dansul meu, “simpatizarea sau sincronizarea” cu gravitatea.
Contrar vârstei tale, ai primit foarte multe premii si nominalizări. Care este cea mai recentă nominalizare a ta, în profesia ta ?
În urmᾰ cu aproape două luni, am fost selectat privind proiectul Dance Ease Cultural Ltd pentru a putea reprezenta România în China – Central and Eastern European Countries (CEEC), organizat de Ministerul Culturii la Beijing ṣi Institutul Cultural China la Bucureşti, costurile ajungȃnd la 2000 de euro, bani pe care nu îi am…
“Poate că povestea este partea cea mai frumoasă a vieţii omeneşti… cu poveşti ne leagănă lumea, cu poveşti ne adoarme… Ne trezim şi murim cu ele,” spunea Mihai Eminescu.Cine este la loc de cinste în povestea ta ?
Toţi Oamenii care iubesc ţara aceasta şi promovează Valorile ei. Şi sunt mulţi, dar tăcuţi, momentan….Cred în ei şi ei cred în mine…suntem “parteneri de scenă” pe acest pământ numit România. Fiecare cu “rolul” lui….Visul meu este o parte din visul lor, un vis românesc, care îmi înlocuieşte dorul de o mama sau de un tată….
Vreau să le mulţumesc celor care au încredere în mine, în talentul meu, celor care mi–au fost alături şi-mi vor rămâne, în principal dascălilor mei, dar şi celor care vor citi aceste rânduri, în mod special postului Radio Reşiţa şi tuturor ascultătorilor săi. Vă doresc Sărbători Luminate de Bine şi Frumos!
Din păcate nimeni nu este judecat pe drept cât trăieşte: abia după moarte este pomenit sau dat uitării.
Constantin Enache este un tânăr artist de care vom fi mândri. Povestea lui este o pârtie deschsă celor care peste ani îi vor urma exemplul, un model care vine dintr-un caz social.
“UN CAZ SOCIAL” care va face cunoscut numele nostru în lume, pentru că Arta uneṣte civilizaţii, culturi, popoare, arta este un diapazon al eternităţii din care ne desprindem doar atunci cand renunţăm….Dansul este singura artă în care noi înşine suntem materia din care este realizată.
Anca Bica Bălălău
Premii/ Distincṭii/ Festivaluri:
2015 Premiul Universitᾰṭii Naṭionale de Artᾰ Teatralᾰ ṣi Cinematograficᾰ ‘’I.L.Caragiale’’, decernat în cadrul Gala UNATC- Master ’’Pentru cea mai bunᾰ creaṭie coregraficᾰ ’’metanoiaX’’, Bucureṣti.
2015 Premiul Universitᾰṭii Naṭionale de Artᾰ Teatralᾰ ṣi Cinematograficᾰ ‘’I.L.Caragiale’’, decernat în cadrul Gala UNATC- Master ’’Pentru cel mai bun interpret într-un spectacol coregrafic ’’metanoiaX’’, Bucureṣti.
2015 Premiul Alt Concurs Naṭional de Coregrafie pentru cel mai bun performer, ‘’metanoiaX’’ (fragment solistic de inspiratie Butoh, 15 min.), în coregrafia ṣi interpretarea lui Constantin Enache, prezentat la Centrul National al Dansului Bucureṣti.
2015 ”Sacred Maze”- performance solistic invitat în cadrul Festivalului Internaṭional de Dans ’’Dance Movement Theatre’’, Gheorgheni.
2013 Premiul pentru cea mai buna creatie coregrafica solo-ului de dans contemporan “Forces”, în coregrafia ṣi interpretarea Constantin Enache, din cadrul Competitiei Mondiale de Balet ’’World Ballet Competition’’, Sibiu.
2013 Premiul pentru cel mai bun spectacol de teatru “Obsession”, în coregrafia: Constantin Enache, acordat trupei de teatru Teatru în Culise (Bucuresti), din cadrul Festivalului Internaṭional ‘’Iaṣi Fringe Festival’’
2010 Premiul I in cadrul Festivalului Internațional de Dans Clasic si Contemporan ‘’Arlechin’’, Botoṣani.
2009 Premiul I in cadrul Festivalului Internaṭional de Dans Clasic si Contemporan “Dance Winner’s Energy “, Iaṣi.
2009 Premiul I in cadrul Festivalului Naṭional de Dans “All world dance”, Iaṣi.
