Te bucuri cu adevărat de timpul tău liber daca îl foloseşti pentru a-ţi îmbunătăţi starea sufletului !

  Programul ”Să știi mai multe, să fii mai bun!” se desfășoară în perioada 18-22 aprilie 2016 şi constă în derularea, la nivelul fiecărei unităţi de învăţământ, într-o săptămână din al doilea semestru şcolar, a unui orar special format doar din activităţi cu caracter non-formal.

   Programul își propune implicarea, deopotrivă, a elevilor și a dascălilor, în activități extracurriculare și extrașcolare, interesante, care să le valorizeze talentele, preocupările extra-şcolare şi competenţele în domenii cât mai diverse şi interesante.

Clubul de Artă „Contrast” din Reșița partipă la programul „Școala altfel”.

Cu acest prilej,  și-a deschis porțile pentru elevii care sunt invitaţi să viziteze clubul în perioada 18 – 22 aprilie! Elevii vor fi informați despre activităţile clubului, activități care se adresează copiilor care doresc să exploreze noţiunile de bază ale desenului şi picturii, să le aprofundeze şi să le exerseze într-un mediu creativ şi profesionist, dezvoltând puterea de concentrare şi îndemânarea.

Copii vor avea ocazia să se exprime plastic, să deseneze, să picteze şi  să  socializeze cu alte persoane interesate de frumos!

 

Marian Truțulescu, coordonatorul Clubului de Artă„Contrast”   ştie  că fiecare copil este un artist. Problema este cum să rămână un artist şi după  ce va creşte şi de aceea susţine  în această perioadă  18-22 aprilie 2016 , petrecerea  timpului liber al micuţilor  într-un mod foarte plăcut, deconectant, creativ.

” Ideea de frumos estetic, plăcută  ochiului, dar şi inteligent şi creativ sunt noţiuni pe care se sprijină acest concept de club. Pentru a înflori, o inimă de artist are neapărat nevoie de căldura aprecierii şi chiar de strălucirea admiraţiei”, ne-a mărturisit artistul reşiţean, Marian Truţulescu.

 Te bucuri cu adevărat de timpul tău liber daca îl foloseşti pentru a-ţi îmbunătăţi starea sufletului !

Anca Bica Bălălău

 

Album POZE Sursa foto Clubul de Artă „Contrast”

De același autor

Related Articles