Organizația Mondială a Sănătății (OMS) amintește că țările de pe mapamond mai au la dispoziție două săptămâni pentru a schimba vaccinurile împotriva poliomielitei, de a cărei eradicare omenirea este ”mai aproape ca oricând”. Numărătoarea inversă începe duminică, a anunțat vineri purtătorul de cuvânt al programului de eradicare a bolii pentru OMS, într-o conferință de presă la Geneva, unde se află sediul organizației. Au trecut 18 luni de când OMS și 155 de țări și teritorii vizate se pregătesc pentru această mare schimbare, a spus el, citat de AFP. Pentru a se asigura că tranziția are loc așa cum a fost planificat, mii de observatori independenți vor confirma absența vaccinului actual în instituțiile publice și private și în locurile de stocare frigorifice.

Poliomielita, boală foarte contagioasă cauzată de un virus care invadează sistemul nervos și poate provoca paralizia totală în câteva ore, îi afectează în principal pe copiii sub cinci ani.
Dintre cele 3 tulpini de poliovirus sălbatic (de tip 1, tip 2 și tip 3), cea de tip 2 a fost eradicată în 1999.

Infecțiile de vaccin sunt, în cazuri rare, cauzate de un tip de vaccin — vaccinul antipoliomielitic oral trivalent, numit și vaccin antipoliomielitic oral de tip 2 — care conține mici cantități de virus atenuat, dar viu. Acest vaccin reacționează în sistemul digestiv și poate fi transmis prin intermediul apei contaminate cu materii fecale. Pentru a reduce riscul de infectare cu acest vaccin de tip 2, experții OMS recomandă ca țările să folosească de acum o versiune numită “bivalentă” a vaccinului, care nu mai conține decât tulpini de tipurile 1 și 3.

Sursa: AGERPRES