Nu e oare cultura o luptă împotriva tuturor instinctelor de supunere, de rutină, de ignoranţă, nu-i oare ea unul din mijloacele conştiinţei de a se desevârşi şi de a converti în energie adevărurile despre noi în lume?

Astăzi, despre un mare om de cultură român, Tristan Tzara,  pe numele său adevărat  Samuel Rosenstock,  născut pe 16 aprilie 1896,  la Moineşti , lângă Bacău.

Acum 55 de ani, pe 25 decembrie 1963, poetul și eseistul  stabilit târziu , cofondator al mișcării culturale dadaiste, cel care a condus la o revoluție majoră în artele plastice și literatură, pleca în veșnicie lăsând întregii lumi o moștenire greu de egalat.

Părinţii lui, Filip şi Emilia reuşiseră în exploatarea petrolului, ştiind să profite abil de modernizarea timidă a unei ţări încă arhaice.Familia sa făcea parte din comunitatea evreiască, numărând peste 800.000 persoane şi din păcate din cauza ascensiunii curentului antisemnit, era adesea arătată cu degetul ca fiind reprezentantă a capitalismului sălbatic, duşman periculos al maselor ţărăneşti creştine.

Din păcate, evreilor le era interzisă obţinerea cetăţeniei române şi de aici erau consideraţi străini.

Samuel mai avea o soră, referitor la care a notat : ”Nu aveam decât o soră şi pila aspră a geloziei rodea, absurd şi turbulent inima copilăriei mele”

A semnat sub diferite pseudonime: Samyro, Tristan Ruia, pentru ca în 1915 să-şi ia definitiv pseudonimul Tristan Tzara, nume franţuzit , care în româneşte se poate cititrist în ţară”.

În acelaşi an,  încurajat de prietenul său Marcel Iancu, pleacă la Zurich pentru a-şi continua studiile. Alături de alţi poeţi şi artişti refugiaţi în Elveţia,  din cauza războiului, iniţiază mişcarea DADA- ce şi-a lăsat amprenta asupra avangardei secolului al xx-lea, respingând culturile naţionale, surprinzând conştiinţa, ocolind raporturile ce duc la o viziune realistă. Versul liber, prozaismul ostentativ şi invers, poetizarea prozei, notaţile juxtapuse aleatoriu şi analogiile şocante, contrazicând flagrant logica comună, vor constitui mărcile distinctive ale discursului poetic avangardist.

În manifestul DADA din 1918, Tristan Tzara declară: “ …Să măturăm, să curăţăm. Noi nu recunoaştem nici o teorie. Ajunge cu academismele  cubiste, futuriste, ale laboratoarelor de idei formale. Arta serveşte la acumulat bani sau la a gâdila pe draguţii de burghezi?”

DADA este urlet de culori ondulate, întâlnirea  tuturor contrariilor şi a tuturor contradicţiilor, adică VIAŢA.

Acesta era modul unic în care putea să-şi manifeste nesupunerea în faţa unei lumi căzute în genunchi sub mediocritatea unor lideri politici de mucava.

Este momentul în care se împrieteneşte cu un alt român, Saşa Pană, cel care coordona fiecare ediţie a revistei Simbol.

Saşa Pană și o  altă personalitate a timpurilor respective, Ion Vinea încep  o frumoasă şi fructuoasă prietenie cu tânărul Tzara. Beneficiind de susţinerea lui Vinea, Tristan Tzara a publicat în reviste de poezie  ca Noua Revistă Română sau Chemarea.

Tzara a fost influenţat şi de un personaj special, Urmuz. În spatele pseudonimului se afla Demetru Demetrescu- Buzău, un mic burghez mai degrabă conformist, grefier la Curtea de Casaţie din Bucureşti. Totuşi, explica Eugen Ionescu, viitorii suprarealişti români se vor revendica de la această figură prea puţin entuziasmantă, căci el crease începând poate din 1907 sau 1908, când compusese primele pagini bizare, un veritabil limbaj suprarealist”.

Istorioarele lui Urmuz circulau în mediile literare din Bucureşti. Nici scandalul, nici succesele mondene nu-l interesau pe Urmuz, care se străduia să pară un bun magistrat, un fiu demn de părinţii lui şi un celibatar fără cusur. Aşa cum sugera Ionescu, alcătuirea ansamblului ne permite să vedem în Urmuz mai curând „un fel de Kafka, mai mecanic şi mai grotesc”. Iată şi concluzia lui Ionescu, marele său admirator: „Oricum, Urmuz este în mod sigur unul dintre precursorii revoltei literare universale, unul din profeţii dislocării formelor sociale ale gândirii şi limbajului acestei lumi care se dezagregă astăzi sub ochii noştri, absurdă ca şi eroii autorului nostru”

Tzara şi Vinea au reţinut lecţia acestui mare indezirabil Urmuz, care a sfârşit prin a se sinucide într-o grădină publică, precum Vache sau Cravan, la care ne trimite mereu cu gândul.

Artistul  era adesea copleşit de un straniu sentiment de platitudine, mediocritate. Nu i-a fost niciodată uşor să accepte viaţa ordonată, lipsită de fantezie. Tânărul cunoştea prea bine înecul în plictis, despre care va scrie mai târziu:”Anii tineri exagerat de deprimaţi mă împiedicau să înaintez. Volumul lor nu era prea mic pentru a cuprinde vibraţiile şi căldura de care mă simţeam capabil ”

Spirit boem, cu monoclu şi costum de culoare închisă, purta şi reprezenta eleganţa specifică unei lumi aparte, un adevărat dandy, maliţios, doar atât cât să nu treacă neobservat.

E timpul să-l redescoperim pe Tzara românul, europeanul, universalul,  deoarece în România este mult mai puţin cunoscut decât în Europa.

La Paris,  Tzara a fost vădit marcat de întâlnirea cu patriarhul Brâncuşi. Până la urmă sentimentul amândurora de apatrizi, un destin comun fiind ţara de unde au plecat şi care şi-a permis până în zilele noastre să-i dezmoştenească prin uitare.

În momentele lor de întâlnire Brâncuşi cânta cântece româneşti şi îi spunea prietenului său Tzara: ”Patria mea, familia mea, sunt pământul ce se învârte, adierea vântului, norii care trec, apa care curge, focul care încălzeşte, iarba, fânul, noroiul, zăpada ”

Astfel, cei doi îşi conştientizau şi durerea,  dar şi virtutea artistică de-a fi Cetăţeni Universali.

După cel de-al doilea război mondial,Tristan Tzara  vizitează Europa de Est  şi inevitabil şi România. Într-un comunicat, spune: ”Este pentru mine o mare bucurie să pot saluta din Parisul elibat, România eliberată. M-am născut în Moldova, la poalele Carpaţilor. Nu mi-am uitat niciodată copilăria petrecută în aceste ţinuturi aureolate de strălucirea soarelui şi misterul lumii dezvăluit ochilor mei tineri. Nu pot evoca decât cu emoţie această ţară aspră, în care valorile esenţiale ale vieţii, sub aspectul lor deopotrivă crâncen şi gingaş, atât de apropiat de natură, şi-au pătrat prospeţimea şi tinereţea lumii”.

Ecourile istoriei, convingerile angajate şi bătăliile pentru libertate toate purtând un singur nume Tristan Tzara, îl identifică ca pe o Mare Personalitate Artistică europeană !

Doi pictori elveţieni au căutat  în Rusia părinţi care urmau să aibe  copii, pentru a le face o propunere inedită, să-şi numească pruncul Dada, pentru a primi în schimb  10.000 de dolari. În acest fel,  cei doi pictori au intenţionat să marcheze cei  100 de ani de la apariţia dadaismului, curent artistic modernist care folosea arta abstractă şi un limbaj adesea copilăresc pentru a ridiculiza absurditatea lumii contemporane.

Primul Dada, a devenit elveţianul Dada Kim Dsorimen Izvebiget, născut în anul 2004.

 Autorii proiectului au intenţionat să convoace toţi copiii Dada la Zurich, unde a luat naştere dadaismul, primele acţiuni ale mişcării având loc la cabaretul Voltaire, redeschis.

Proiectul nu înseamnă un truc publicitar,  ci un exemplu de utilizare a procedeului ready-made în artă.

Despre Tristan Tzara, o altă personalitate universală de origine română, Matei Vișniec, mărturisește cu emoție că textele și mesajele dadaiste sunt de o prospețime și actualitate covârșitoare:

Artistul  a construit  pe scena lumii un rol care însemnă Libertate, un Rol  căruia  omenirea îi caută, încă semnificațiile la împlinirea celor 55 de ani de la plecarea la cele veșnice a celui ce-a fost Tristan Tzara!

Dada era curcubeul apărut pe cerul înnourat al unei lumi ce părea că-şi pierduse drumul către viitor, Dada fiind practic un microcosmus rupt de lumea înconjurătoare şi putea să urmeze un singur destin, Succesul răsunător sau Uitarea !

Ţinând cont de contextul istoriei, evreul Samuel poate fi înţeles şi iertat pentru prietenia sa cu regimurile bolşevice şi comuniste din Estul Europei ”Barca iubirii a fost sfărâmată de curentul vieţii.”

Epilog:

În noiembrie 1963, o tânără ziaristă de la L Express, Madeleine Chapsal, i-a soclicitat lui Tzara un interviu. Se reeditau Manifestele Dada şi voia să stea de vorbă cu el despre acele texte.  Întrebat ce crede despre acele texte, a spus : ”Astăzi nu le-aş fi scris aşa, ideile sunt amestecate cu poezie, acolo e multă fantezie, naiviate, e înduioşător. Dar mi se pare ciudat să văd că atâtea idei revoluţionare,  pe atunci,  au devenit astăzi locuri comune. ”

În România Tristan Tzara s-a prăbuşit într-o uitare enigmatică… enigmatică prin aplombul unei tăceri sau ignoranţe greu de evitat într-o tristă concluzie !

Anca Bica Bălălău

Foto: www.gettyimages.co.uk

 

 

1 COMENTARIU

  1. Foarte bun articolul! Ma bucur ca se mai scrie si despre marii artisti romani!

Comments are closed.