Şefi de stat şi politicieni de rang înalt din lumea întreagă, miliardari şi sportivi cunoscuţi, dar şi reţele criminale apar în documentele confidenţiale ale unei firme de avocatură din Panama, care arată cum cei bogaţi şi celebri îşi ascund averile în paradisuri fiscale. Documentele investigate de jurnalişti din peste 70 de ţări par să reprezinte cea mai amplă scurgere de informaţii privind nivelul global al corupţiei.

140 de responsabili politici şi personalităţi de prim plan, inclusiv din anturajul preşedintelui ruş Vladimir Putin, sunt implicate în acest scandal mondial de evaziune fiscală şi spălare de bani. Ceea ce a fost denumit generic de presă drept Documentele Panama reprezintă peste 11 milioane de foi aparţinând firmei panameze de consultanţă financiară Mossack Fonseca, din care reiese cum lideri din întreaga lume au fost ajutaţi să profite de paradisurile fiscale. Printre cei menţionaţi sunt preşedintele Argentinei, premierul Islandei, preşedintele Ucrainei, regele Arabiei Saudite, dar şi apropiaţi ai preşedinţilor Rusiei şi Chinei. Potrivit BBC, violoncelistul rus Serghei Roldughin, prieten din copilărie al lui Vladimir Putin şi naşul fetei preşedintelui, ar fi câştigat sute de milioane de dolari din tranzacţii dubioase prin două companii offshore, alimentate de una din băncile ruseşti supuse sancţiunilor internaţionale. În şirul de documente apar şi sportivi celebri, precum Lionel Messi, deja în proces de evaziune fiscală în Spania, sau Michel Platini. Documentele au fost primite de ziarul german „Suddeutsche Zeitung” dintr-o sursă necunoscută şi verificate apoi timp de mai bine de un an de jurnalişti de investigaţii de la peste o sută de publicaţii. Ele conţin de 160 de ori mai multe date decât de acum celebrele documente WikiLeakş iar presa din întreaga lume anunţă noi dezvăluiri în perioada următoare.