[AUDIO-FOTO] Ziua maghiarilor de pretutindeni marcată la Reşiţa şi în alte câteva oraşe din Banatul de Munte

[UPDATE] Ziua Maghiarilor de Pretutindeni a fost sărbătorită, astăzi, şi în Caraş-Severin.

Atât la Reşiţa cât şi în alte oraşe ale Banatului montan, au avut loc cacţiuni comemorative In Memoriam eroilor din timpul Revoluţiei Ungare de la 1848. În municipiul de pe Bârzava, cele două asociaţii maghiare, UDMR – filiala Caraş-Severin prin Asociaţia “Platanus” şi Asociația Diaspora Biserică și Școală au desfăşurat ample programe culturale dedicate acestui eveniment, constând în poeme semnate de poetul revoluţionar Petofi Sandor şi cântece ostăşeşti, preluate de folclorul maghiar şi redate de coralele celor două asociaţii din urbe.

Invitatul evenimentului a fost Kovacs Attila din Budapesta/ Ungaria, care a vorbit auditoriului despre simbolistica zilei, importanţa înfăptuirii revoluţiei paşoptiste şi influenţele acesteia asupra Banatului istoric.

Ladislau Kuhn – preşedintele Asociaţiei culturale “Platanus”, despre manifestare:

IMG_7225

Cum au sărbătorit membri celor două foruri din municipiul de pe Bârzava, această zi, am aflat de la unii dintre ei:

IMG_7244

Reamintim că, în prezent, în judeţul Caraş-Severin trăiesc peste 3.500 de etnici maghiari, din care la nivelul municipiului Reşiţa, aproximativ 1.800.

Marţi, 15 martie 2016, ora 12.00:

Ziua Maghiarilor de Pretutindeni este sărbătorită, astăzi, şi în mai multe oraşe din Vestul României, fiind comemoraţi astfel eroii din timpul Revoluţiei Ungare de la 1848. Ce semnificaţie are acest eveniment pentru maghiarii din toate colţurile lumii am aflat de la Zsolt Molnar – deputat UDMR de Timiş:

Manifestări dedicate acestui eveniment vor avea loc astăzi în judeţele Timiş şi Caraş-Severin, cea mai importantă acţiune însă va fi cea marcată de la ora 14.00 în Parcul Reconcilierii Româno-Maghiare din municipiul Arad.

Asociația Diaspora Biserică și Școală din municipiul Reşiţa organizează cu prilejul Zilei maghiarilor de pretutindeni un program festiv pentru a comemora revoluția maghiară de la 1848. Acţiunile, dedicate acestui eveniment, au început deja de duminică, 13 martie şi vor continua astăzi în mai multe oraşe de pe raza judeţului Caraş-Severin, spune preşedintele Megyasszai Attila:

Menţionăm că şi Uniunea democrată a maghiarilor din România, filiala Caraş-Severin organizează cu prilejul acestui eveniment, acţiuni comemorative şi social-culturale. Amănunte am aflat de la Janos Toth – preşedintele executiv al asociaţiei:

Reamintim că, în prezent, în cele trei judeţe din Banat (n.r. Arad, Timiş şi Caraş-Severin) trăiesc peste 100.000 de etnici maghiari, care doresc, potrivit deputatului UDMR, Zsolt Molnar “doresc să-şi păstreze identitatea, cultura şi tradiţia“.

Sursa foto: digi24.ro

(Hardy Cvoica)

Cele mai citite

Related Articles