Serbia nu va recunoaşte niciodată Kosovo

Presedintele Serbiei, Tomislav Nikolic, a declarat la Moscova ca Serbia nu va recunoaste niciodata Kosovo, chiar daca astfel ar putea sa nu intre în UE. „Serbia negociaza cu UE si cu Pristina si se straduieşte ca toata lumea din Kosovo sa traiasca mai bine, iar în aceste demersuri suntem susţinuţi de Rusia. Noi nu vom recunoaşte niciodata independenţa Kosovo, chiar daca nu vom putea sa intram în UE”, a spus Nikolic în interviul acordat postului Rusia 24, întrebat fiind daca intrarea Serbiei în UE înseamna o respingere a posibilitaţii de a obtine din nou Kosovo. În opinia lui, cea mai mare parte a populaţiei sprijina aderarea Serbiei la UE. Nikolic a mentionat ca cetatenii sunt „rezonabili” şi ca doresc sa menţina legaturile cu Rusia şi, în acelaşi timp, o viaţa mai buna în cadrul UE. „În acest senş niciodata nu vom recunoaşte independenţa Kosovo-Metohija. În conflictul dintre Rusia şi UE, sufera atât Rusia, cât şi UE şi Serbia. UE doreşte sa ne atraga de partea ei, dar noi nu putem ceda si vom coopera si cu Rusia, şi cu UE si, atunci când ne vor impune condiţii, o sa începem sa ne îndoim ca ne vor binele” a subliniat presedintele sârb. De asemenea, Nikolic şi-a exprimat speranţa ca disputa dintre UE şi Rusia va fi rezolvata în curând.

De același autor

Related Articles