Primar liberal, reţinut pentru luare de mită. Edilul a fost filmat în timp ce primea bani de la un om de afaceri

Primarul unei comune din judeţul Timiş a fost reţinut pentru 24 de ore, sub acuzaţia de luare de mită. Florin Dan Ion, edilul liberal al comunei Satchinez va fi prezentat mâine magistraţilor cu propunerea de arestare preventivă.

Edilul a fost filmat în timp ce primea bani şi diferite bunuri de la un om de afaceri, informează portalul tion.ro.

Potrivit anchetatorilor, Ion Dan Florin a primit diferite sume de bani de la un om de afaceri în perioada noiembrie 2015 – februarie 2016. Cel din urmă dorea să încheie un contract cu Primăria Satchinez, prin care să furnizeze instituţiei mobilier. În urma sumelor de bani oferite edilului, omul de afaceri îşi asigura, pe lângă contract, şi plata fără întârzieri a mobilierului livrat.

Foto: www.sursadevest.ro

Cele mai citite

Related Articles