Propunerea de modificare a legii de organizare şi funcţionare a Radioului şi Televiziunii Publice continuă să genereze reacţii atât în ţară, cât şi în strainătate.

Academicianul Razvan Theodorescu, primul preşedinte-director general al Radioteleviziunii Române dupa 1989, este de părere că nu actuala legislaţie a adus TVR în criza financiară în care se afla, ci politizarea acestei instituţii. razvan-theodorescu-3

Fostul director al TVR, regizorul Stere Gulea, a remarcat faptul ca Radioul public s-a adaptat mai bine, si-a diversificat informaţia şi a beneficiat de un management inspirat:

“Intenţia de a modifica legea este veche şi nu este rea, problema este la ce formulă se va ajunge. Făcută acum în situaţia asta de mare presiune datorită situaţiei economice a TVR-ului foarte gravă, mă tem că o să se facă prost şi nu cred că va fi cea mai bună soluţie. În ceea ce priveşte ideea comasării pot fi şi argumente PRO, şi argumente CONTRA, ştiţi cum se spune mărul stricat să nu-l strice şi pe cel bun. Aici trebuie să fim atenţi! Teama noastră e că totul se va face în pripă şi orice lucru făcut în pripă nu este deloc bun”. 646x404

Adam Burakowski, cercetator la Institutul de Studii Politice al Academiei de Ştiinţe din Polonia, a declarat că Radio România este unul dintre cele mai apreciate posturi de radio din Europa Centrală şi de Est.


Citeşte şi >> „Radio România este nava amiral a presei din România la nivel european”

Daiana Roşca