Poliţiştii au fost surprinşi de doi cetăţeni: Au găsit bani şi i-au predat autorităţilor

Oamenii legii au avut parte de o surpriză plăcută, care arată că există şi oameni oneşti. De fapt, a fost vorba de două surprize, în aceiaşi zi, spune purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Judeţean de Poliţie Hunedoara, Bogdan Niţu. Doi cetăţeni care au găsit bani şi documente le-au predat autorităţilor, fiind conştienţi că bunurile nu le aparţin. Ambele cazuri s-au consumat ieri.

„În jurul orei 14:00, un bărbat s-a prezentat la sediul Poliţiei Municipiului Vulcan, unde a predat suma de 200 de lei şi un document de identitate, pe care le-a găsit pe raza municipiului Vulcan. În urma verficărilor, poliţiştii au identificat aparţinătorul banilor şi al documentului de identitate, bunurile fiindu-i predate. În jurul orei 15:30, un alt bărbat, în vârstă de 37 de ani, din municipiul Vulcan, s-a prezentat la sediul Poliției Municipiului Vulcan şi a anunţat că a găsit suma de 400 de lei, pe raza municipiului Vulcan. În acest caz, suma de bani a fost ridicată în baza unei dovezi şi se efectuează verificări pentru identificarea posesorului banilor”.

Poliţiştii i-au felicitat pe cei doi vulcăneni pentru spiritul civic şi le recomandă persoanelor care găsesc accidental bunuri, sume de bani ori documente de identitate, să sesizeze Poliţia în cel mai scurt timp (temenul prevăzuti de lege este de maxim 10 zile), pentru ca acele bunuri să poată fi restituite proprietarilor de drept. În caz contrar, fapta constituie infracţiune (art. 243 Cod Penal).

(Sebastian Dragomir)

Cele mai citite

Related Articles