2015 poate fi descris ca anul în care acţiunile teroriste şi-au pus puternic amprenta, chiar în primele zile ale lunii ianuarie atentatul de la Paris, îndreptat împotriva publicaţiei satirice Charlie Hebdo, catalogat drept un atac fără precedent la adresa presei, dar va ramîne în istoria Europei şi anul în care a “explodat” criza imigrantilor. Un an care a început cu un atentat ce a zguduit Parisul și lumea și care se încheie cu un eveniment similar, mult mai sporit ca impact, tot în capitala Franței, dar şi cu un aflux, fără precedent de la Al Doilea Război Mondial, de imigranţi non-europeni.
Potrivit celor mai noi cifre facute publice de Organizaţia Internaţională pentru Migraţie (OIM), numărul celor care au pătruns anul acesta în Europa a depăşit un million! Pe de altă parte, potrivit datelor ONU, dintre toţi aceşti migranţi 69% sunt bărbaţi, majoritatea tineri, şi numai 18% copii şi 13% femei. De altfel, şi imaginile cu refugiaţii veniţi în Europa evidenţiază o predominanţă a bărbaţilor tineri.
Fluxul masiv de oameni provenind din Orientul Mijlociu şi nordul Africii care fug din faţa violenţelor şi încearcă să ofere copiilor lor un viitor a generat o criză de proporţii atît în statele individuale, cît şi la nivelul Uniunii Europene.
Războaiele civile provocate de aşa-numita Primăvară Arabă în Lybia şi Syria au lăsat graniţele acestor ţări nesupravegheate, iar această evoluţie coroborată cu decizia unor lideri europeni de a relaxa politica primirii imigranţilor extracomunitari – estimînd că vor rezolva în acest mod problema deficitului de forţă de muncă în ţările pe care le conduc – a provocat un val migrator fără precedent în perioada postbelică.
De la Paris la Ankara şi din nordul Africii pînă în California, atacatori inspiraţi de jihadiştii cu baza în Syria au împrăştiat teroarea în numele grupării: DAESH!
Teroriştii au atacat Marea Sinagogă din capitala Copenhaga, şi o cafenea din oraş în care era programată o conferinţă despre libertatea de expresie şi caricaturile care îl înfăţişează pe profetul Mahomed. Doi oameni au murit şi cinci poliţişti au fost răniţi înainte ca atacatorul să fie ucis. Unul dintre cele mai grave atentate din afara spaţiului controlat de SI a avut loc în aceasta toamna în capitala Turciei, Ankara, la un miting al minoritaţii kurde, unde au fost ucişi peste 100 de oameni.
Totuşi, atacurile care au îngrozit o lume întreagă au avut loc la Paris, în ianuarie şi noiembrie. Legăturile evidente dintre tinerii radicalizaţi şi gruparea Statul Islamic, faptul că atacatorii erau cetăţeni occidentali antrenaţi sau inspiraţi de jihadişti arată cît de vulnerabile sînt statele occidentale în faţa unui inamic atît de greu de identificat şi contracarat înainte de a produce masacre precum cele de la Charlie Hebdo sau Bataclan.
Pe măsura intensificării războiului civil din Syria, unde gruparea jihadistă Statul Islamic a cucerit teritorii întinse pe care le-a unit într-un califat împreună cu cele pe care le controlează în Iraq, valul de refugiaţi a căpătat proporţiile unui exod, în statele învecinate Syriei refugiindu-se peste patru milioane de sirieni, dintre care circa jumătate în Turcia şi ceilalţi în Liban şi Iordania.
Copleşit de acest număr foarte mare de refugiaţi – dintre care numai cîteva sute de mii se află în tabere, ceilalţi descurcîndu-se pe cont propriu – şi nemulţumit de stagnarea negocierilor pentru aderarea Turciei la UE, guvernul de la Ankara nu a depus eforturi pentru a-i opri să plece mai departe către Europa. Prin urmare, pe coasta turcă a Mării Egee traficanţii au reuşit să pună la punct un sistem de transport al migranţilor către insulele greceşti, folosind bărci pneumatice. Cei mai mulţi ajung pe insula Lesbos, situată la circa 20 de kilometri de Turcia, iar de acolo sunt transportaţi organizat de autorităţile greceşti cu feriboturile către portul Pireu, la Atena, şi apoi către graniţa cu Macedonia, de unde îşi continuă călătoria prin Europa pe aşa-numita rută a Balcanilor.
După confuzia iniţială generată de natura fluxului migrator, a urmat uimirea cu privire la adevărata dimensiune a crizei.
Imaginea şirurilor lungi de oameni flămînzi şi obosiţi, cu copii în braţe şi avutul de-o viaţă strîns într-o boccea, a impresionat în aceeaşi măsură în care a înspăimîntat.
Întreaga zonă Schengen a fost pusă în dificultate de valul de închidere de frontiere, în condiţiile în care pînă şi Germania, care anunţase că poate absorbi pîna la un milion de imigranţi anul acesta, a adoptat temporar măsura reintroducerii controalelor la graniţă, pentru a putea gestiona fluxul masiv. Dincolo de argumentul umanitar adesea invocat, oficialii de la Berlin admit şi motivaţia pragmatică a acestei politici a frontierelor deschise faţă de migranţi, şi anume nevoia de forţă de muncă.
Peste toate aceste probleme s-a suprapus temerea că printre imigranţi s-ar putea infiltra pe continent şi terorişti, temere alimentată de politicienii populişti.
Prin urmare, blocul comunitar se găseşte în faţa unei provocări fără precedent în istoria sa. Amploarea pe care a căpătat-o fenomenul migraţiei în anul 2015 a creat o sensibilitate deosebită în rândul opiniei publice europene, care se vede acum divizată între susţinătorii şi adversarii primirii refugiaţilor.
Atîta vreme cît planul UE de relocare a imigranţilor nu a început să fie pus în aplicare, iar situaţia din Syria nu dă semne de ameliorare, criza va continua să facă victime şi să genereze tensiuni şi tulburări în Europa. Prin urmare, cel mai probabil acest val migrator masiv va continua în anul 2016, iar efectele sale politice, economice şi sociale ar putea contribui într-o anumită măsură în anii următori la remodelarea arhitecturii Uniunii Europene, despre care Jean-Claude Juncker a declarat că trebuie regândită, întrucât nu toate statele pot merge cu aceeaşi viteză, preşedintele Comisiei Europene readucând astfel în dezbatere ideea unei Europe cu mai multe viteze.
