Condamnările anului 2015

instanta

Instanțele din România au continuat și în 2015 să aplice condamnări de ani grei de închisoare pentru fapte de corupție sau fraude economice. Anul acesta a fost aplicată cea mai mare pedeapsă pentru fapte de corupție. Este vorba de Mircea Moldovan, unul dintre judecătorii mituiți de omul de afaceri Dan Adamescu, care a fost condamnat la 22 ani de închisoare. În ultimul timp, tot mai mulți inculpați își recunosc faptele pentru a avea parte de pedepse mai ușoare, notează Agerpres.

Printre politicienii condamnați anul acesta pot fi amintiți Monica Iacob-Ridzi, Miron Mitrea, Dan Diaconescu, Cristian Poteraș, Stelian Fuia, Gheorghe Bunea Stancu sau Florin Popescu, dar și oamenii de afaceri Ioan Niculae, Ovidiu Tender și Marian Iancu. Pe lista celor condamnați în cursul acestui an regăsim miniștri, parlamentari, primari, consilieri locali și județeni, procurori, judecători, notari, polițisti, generali de armată și din MAI, înalti funcționari, dar și oameni de afaceri, directori de companii și regii de stat:

-Foștii ministri Codruț Șereș si Zsolt Nagy au fost condamnati definitiv pe 27 ianuarie de către Curtea Supremă în dosarul privatizărilor strategice la 4 ani și 8 luni de închisoare, respectiv 4 ani de închisoare cu executare. În același dosar au fost condamnați și consultanții străini Michal Susak – 4 ani, Vadim Benyatov – 4,6 ani, Stamen Stanchev – 5,2 ani.

-Fostul ministru al Tineretului și Sportului, Monica Iacob Ridzi, a fost condamnata pe 16 februarie de Înalta Curte la 5 ani de închisoare cu executare în dosarul în care a fost acuzată de abuz în serviciu în legătura cu organizarea Zilei Tineretului din anul 2009. Aceeași pedeapsă a primit și fosta ei consilieră, Ioana Vârsta.

-Omul de afaceri Sorin Ovidiu Vîntu a fost condamnat pe 6 februarie de Tribunalul București la 6 ani și 4 luni inchisoare cu executare în dosarul prăbușirii FNI. De asemenea, instanța a dispus confiscarea de la Vîntu a sumei de 7,2 milioane de dolari.

-Dan Adamescu, patronul firmei de asigurări Astra și al cotidianului “România liberă”, a fost condamnat îm februarie la 4 ani și 4 luni de închisoare cu executare, într-un dosar în care a fost acuzat de DNA că a mituit mai mulți judecatori pentru a obține o decizie favorabilă pentru una dintre firmele sale aflate în insolvență. În acelasi dosar, Iosif Armaș, fost deputat PSD, a primit o pedeapsă de un an și 4 luni de închisoare cu suspendare, iar Mircea Moldovan, unul dintre judecătorii mituiți de Adamescu, a primit cea mai mare pedeapsă dată în Romania pentru corupție – 22 de ani de închisoare.

-Miron Mitrea, fost ministru al Transporturilor, a primit o condamnare definitivă tot în februarie. Acesta a fost condamnat la 2 ani de închisoare cu executare și i-a fost confiscată suma de 327.000 de lei într-un dosar legat de renovarea casei mamei sale din orașul Voluntari. În același dosar, fosta șefa a ISC, Irina Jianu, a fost condamnată la 5 luni de închisoare.

-Corneliu Dobrițoiu, fost ministru al Apărării, a fost condamnat pe 23 martie la un an de închisoare cu suspendare în dosarul ”Case pentru generali”, dosar în care a fost acuzat că a cumpărat ilegal o locuință de serviciu la un preț subvenționat. Pedepse cu suspendare au primit și ofițeri superiori de armată gen.(r) Traian Pigui, gen. mr. (r) Floarea Șerban, gen. mr. (r) Francisc Radici, gen. (r) Sergiu Medar și generalul de brigadă (r) Corneliu Duță.

-Fostul deputat PDL Alin Trășculescu a fost condamnat pe 20 martie de Tribunalul Bucuresti la șapte ani de închisoare cu executare într-un dosar în care a fost acuzat de comiterea infracțiunilor de trafic de influență, delapidare, uz de fals, instigare la fals în înscrisuri sub semnătură privată și instigare la spălare de bani. Mai exact, fostul deputat a fost acuzat că a cerut sume mari de bani de la un om de afaceri pentru a-l ajuta să câștige contracte din bani publici.

-Senatorul PNL (fost PDL) Christian Gigi Chiru a fost condamnat pe 13 martie de judecătorii de la Înalta Curte la 6 luni de închisoare cu suspendare, el fiind acuzat că a dat mită electorală (tichete pentru medicamente) alegătorilor în timpul campaniei pentru alegerile locale din 2012, când a candidat pentru funcția de primar al Constanței.

-Patron al OTV și liderul PP-DD, Dan Diaconescu a fost condamnat definitiv pe 4 martie de Curtea de Apel București la 5 ani și 6 luni de închisoare cu executare. A fost acuzat că l-a șantajat pe Ion Moț, primar al comunei aradene Zărand, ca să-i dea suma de 200.000 de euro.

-Medicul Șerban Brădișteanu a fost condamnat definitiv pe 2 martie la 1 an de închisoare cu suspendare pentru favorizarea fostului premier Adrian Năstase. Fost parlamentar PSD, Brădișteanu a fost acuzat că l-a internat pe Năstase la Spitalul Floreasca pentru a-l scăpa de închisoare, dupa ce acesta încercase să se sinucidă.

-Vasile Avram, fost președinte al Comisiei Centrale a Arbitrilor, a fost condamnat definitiv în aprilie la 3 ani de închisoare cu executare în dosarul ”Mită în elicopter”, el fiind acuzat de luare de mită și tentativă de fals în înscrisuri sub semnătură privată. Avram a fost acuzat că a primit de la omul de afaceri Sorin Țerbea suma de de 19.000 de euro, pentru a delega arbitrii favorabili echipei de fotbal din Târgu-Mureș în campionatul 2011-2012.

-Omul de afaceri Ioan Niculae a fost condamnat pe 2 aprilie la 2 ani și 6 luni de închisoare cu executare, iar Gheorghe Bunea Stancu a primit 3 ani închisoare cu executare în dosarul ”Mită la PSD”. Niculae a fost acuzat că a oferit un milion de euro finanțare pentru campania lui Mircea Geoană la alegerile prezidențiale din 2009, urmând să primească prețuri preferențiale la gaze naturale.

-Fostul primar al sectorului 6 al Capitalei, Cristian Poteraș, a fost condamnat definitiv pe 22 mai de Curtea de Apel Bucuresti la 8 ani de închisoare cu executare. A fost acuzat de abuz în serviciu într-un dosar privind retrocedarea ilegală a unor terenuri din București. Pedepse cu executare au primit și patru funcționari din Primaria Sectorului 6.

-Pe 15 mai, președintele PSD, Liviu Dragnea, a fost condamnat la un an inchisoare cu suspendare de catre Curtea Supremă. A fost găsit vinovat pentru fraudarea referendumului organizat în iulie 2012 pentru demiterea președintelui Traian Basescu. Alți 74 de inculpați din dosar au fost fie achitați, fie condamnați cu suspendare. Decizia nu este definitivă.

-Teodor Nicolaescu, fost președinte al Băncii Române de Scont, a fost condamnat pe 12 mai de Tribunalul București la 7 ani de închisoare într-un dosar în care a fost acuzat că a indus în eroare SC Rafo SA Onesti într-un contract de achiziție de produse petroliere.

-Fostul director al CFR, Mihai Necolaiciuc, a fost condamnat pe 3 iunie de Judecatoria Sectorului 1 la zece ani de închisoare pentru abuz în serviciu, însa decizia nu este definitivă. În acelasi dosar au fost condamnați și noua complici ai lui Necolaiciuc, persoane din fosta conducere a CFR sau șefi de servicii. Inculpații au de achitat peste 38 milioane de lei catre CFR.

-Omul de afaceri Ovidiu Tender a fost condamnat definitiv pe 8 iunie la 12 ani și șapte luni de închisoare în dosarul RAFO-CAROM, dosar în care Marian Iancu a primit 14 ani de detenție. Cei doi trebuie să achite și suma de 137.442.576 de lei.

-Fostul președinte al SIF Oltenia, Dinel Staicu, a fost condamnat definitiv pe 10 iunie de Curtea de Apel Bucuresti la 9 ani de închisoare în dosarul în care a fost acuzat de fraudarea Transgaz Mediaș. În plus, Dinel trebuie să achite statului aproximativ 24 milioane de lei.

-Balaban Grajdan, fost șef al Inspectoratului de Stat în Construcții, a fost condamnat pe 16 iunie de Înalta Curte la 3 ani de închisoare cu suspendare pentru favorizare a infractorului, după ce a emis o adresă prin care arăta ca nu există prejudiciu în dosarul ”Trofeul calității”’, în care era judecat fostul premier Adrian Nastase. Decizia nu este definitiva.

-Mihail Vlasov, fost președinte al Camerei de Comerț si Industrie a României, a fost condamnat definitiv pe 18 iunie de Instanța Supremă la 5 ani de închisoare cu executare pentru trafic de influență. Vlasov a fost acuzat că a luat 200.000 de euro mită de la un om de afaceri pentru a aranja un dosar economic la Curtea de Arbitraj.

-Fostul ministru al Agriculturii, Stelian Fuia, a fost condamnat pe 7 octombrie de Curtea de Apel București la patru ani de închisoare cu executare într-un dosar în care a fost acuzat de abuz in serviciu, faptă comisă pe vremea cand era director la Stațiunea de Cercetare și Dezvoltare a Plantelor Medicinale și Aromatice Fundulea. Decizia nu este definitivă.

-Sirianul Omar Hayssam a fost condamnat pe 4 noiembrie de Tribunalul București la 23 de ani și patru luni de închisoare în dosarul ”Manhattan”, în care a fost acuzat de comiterea unor infracțiuni economice. Decizia nu este definitiva. Hayssam mai are de executat alți 23 de ani de închisoare, primiti în alte trei dosare, printre care se numără și cel privind rapirea jurnalistilor în Irak.

-Solomon Wigler, fost consilier al lui Sorin Oprescu la Primaria Capitalei, a fost condamnat pe 21 noiembrie de judecatorii Tribunalului București la patru ani de închisoare cu executare. A fost acuzat că a primit aproximativ 200.000 de euro mită de la administratorul unei firme.

-Deputatul Florin Popescu a fost condamnat pe 4 decembrie de Curtea Supremă la doi ani de închisoare cu executare în dosarul în care a fost acuzat că a cerut zeci de tone de pui grill pe care i-a distribuit în scop electoral la alegerile locale din 2012.

AGERPRES

De același autor

Related Articles