Legea vânătorii, amânată de Guvern în sensul cerut de oieri

ciobani wGuvernul a majorat cu aproximativ 40% suma alocată anul acesta pentru plata ajutorului de stat în scopul reducerii accizei la motorina utilizată în agricultură.

De asemenea, Executivul a amânat, prin ordonanţă de urgenţă, aplicarea Legii vânătorii şi a protecţiei fondului cinegetic, mai precis a prevederilor referitoare la numărul de câini pe care crescătorii de animale îi pot avea la stână şi la zonele şi perioadele de timp în care aceştia îşi pot scoate animalele la păşune.

Decizia Executivului a fost luată după ce câteva mii de ciobani au protestat la Bucureşti, la Palatul Parlamentului.

“S-au făcut anumite sau oricum nu s-a ţinut cont de toate părţile atunci când a fost discutată modificarea Legii vânătorii. Au fost lăsate lucrurile până în ultimul moment. Guvernul a folosit instrumentul pe care îl avea la dispoziţie fără să afecteze în mod fundamental decizii legislative luate. Ceea ce am decis noi a fost să amânăm aplicarea articolelor care creează probleme crescătorilor de oi până la sfârşitul lunii aprilie, cu obiectivul ca până atunci împreună cu Parlamentul să găsim cadrul legal adecvat pe etrmen lung care să clarifice această problemă”, a spus Dacian Cioloş.

Guvernul a mai hotărât în şedinţa săptămânală să continue finanţarea consumului de fructe în şcoli, alocând în acest sens aproximativ 7,5 milioane de euro, care se vor adăuga celor 6,8 milioane de euro din fonduri europene.

Sursa: romania-actualitati.ro

Cele mai citite

Related Articles