Metalul Reșița a pierdut la Râmnicu Vâlcea. Rezultatele etapei a 7-a din Liga a II-a de fotbal, Seria a 2-a

Echipa de fotbal CSM Râmnicu Vâlcea a revenit pe locul doi în Seria a II-a din eşalonul secund, după ce a reuşit să treacă sâmbătă de Metalul Reşita cu 3-1, pe teren propriu, adunând astfel 12 puncte şi rămânând în cursa pentru promovarea în Liga I.

CSM Ramnicu Valcea - Metalul ResitaCSM s-a desprins decisiv în decurs de numai 7 minute. La ultima fază a primei reprize, Cataramă a deschis scorul din lovitură liberă de la 20 de metri. Imediat după pauză, acelaşi Cataramă a centrat pentru golul lui Iancu şi Vâlcea s-a desprins la 2-0. Scorul a luat proporţii în minutul 53, când Negruţ a înscris şi a făcut 3-0. Oaspeţii au redus din handicap în minutul 87, prin Szabo.
Aspectul inedit al acestei partide este că Metalul Reşiţa este de fapt, fostul ‘CSM Râmnicu Vâlcea’, echipă care i-a învins în sezonul trecut pe actualii jucători de la CSM, fost ‘Damila Măciuca’
Partida din Zăvoiul vâlcean a fost urmărită de 1.000 de spectatori.
După acest meci, CSM Râmnicu Vâlcea urcat din nou pe poziţia a doua clasamentului Ligii a II-a, cu un total de 12 puncte, la 2 puncte de liderul Gloria Bistriţa.

Rezultatele complete ale etapei a 7-a:

FC UTA Arad – ACF Gloria Bistriţa 1-0
CS Mioveni – FC Universitatea Craiova 2-1
CSM Râmnicu Vâlcea – CS Metalul Reşiţa 3-1
FC Bihor Oradea – AS FC ASA Târgu Mureş 1-0
ACS FC Olt Slatina – CS Olimpia 2010 Satu Mare 0-0
CS Minerul Motru – CS Universitatea Craiova 0-1

[standings league_id=4 template=extend logo=false]

De același autor

Related Articles