[AUDIO] O parte din taxa de viciu ar putea ajunge la Sănătate

Vela zambaretProiectul de descentralizare şi reorganizare se află în atenţia liderilor USL. Preşedintele PNL Caraş-Severin Marcel Vela, a declarat astăzi, într-o conferinţă de presă, că proiectul USL, cu privire la descentralizare, prevede ca un procent din taxa de viciu, colectat de Ministerul Finanţelor, să fie transferat Ministerului Sănătăţii, care va distribui fondurile administraţiilor locale, pentru ajutarea spitalelor.

Reprezentanţii autorităţilor locale au propus, în cadrul întâlnirii avute la Ministerul Dezvoltării Regionale, ca Agenţia Judeţeană pentru Prestaţii Sociale să preia de la autorităţile locale toată activitatea socială şi să fie o agenţie de sine stătătoare, subordonată Guvernului, la fel ca şi APIA. Marcel Vela:

Menţionăm că, din 1 ianuarie 2014, ar urma să fie resimţite efectele descentralizării.

Cele mai citite

Related Articles