[FOTO] DN 6 a fost contaminat cu substanţe radiologice

acc nuclear 1

O persoană a rămas încarcerată în urma unui accident rutier produs pe Drumul European 70, pe dealul Balota. În urma impactului dintre un autoturism încărcat cu substanţe radiologice şi un utilaj agricol, zona a fost contaminată, așa că a fost nevoie de intervenția echipei de cercetare chimică, bacteriologică, radiologică şi nucleară de la Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă. Din fericire a fost vorba doar de un exerciţiu al pompierilor din Mehedinţi. Pompierii au intervenit cu autospeciala CBRN, cu o autospecială cu apă şi spumă, dar şi cu o ambulanţă SMURD. Conform procedurii, zona a fost izolată, s-a măsurat concentraţia de substanţe radioactive, a fost decontaminată victima, dar şi personalul echipei de descarcerare. „Exerciţiul a avut ca scop antrenarea forţelor participante, îndeosebi a echipei de cercetare chimică, bacteriologică, radiologică şi nucleară, privind derularea operaţiunilor de intervenţie în condiţii de siguranţă, atât pentru populaţie, cât şi pentru personalul propriu”, a declarat purtătorul de cuvânt al ISU „Drobeta”, Ramona Nistor.

(Sebastian Dragomir)

Foto: ISU Mehedinţi

Cele mai citite

Related Articles