Deputatul de Caraș-Severin, Ion Mocioalcă, acuzat de conflict de interese

Mocioalca-232 de parlamentari sunt acuzaţi de Agenţia Naţională de Integritate, de conflict de interese. Între aceştia se numără şi deputatul Ion Mocioalcă, care în legislatura 2008 – 2012, şi-a angajat fiica în funcţia de consilier în cadrul propriului birou parlamentar. Prin încheierea unui contract civil cu un membru al familiei, Mocioalcă a încălcat astfel legea nr. 161/2003. Fiica sa a obţinut venituri salariale în cuantum total de 892 lei. Deputatul nu a putut fi contactat telefonic.

Potrivit ANI, persoana în cauză a fost informată despre declanşarea procedurii de evaluare, elementele identificate, precum şi drepturile de care beneficiază – de a fi asistat sau reprezentat de un avocat şi de a prezenta date sau informaţii pe care le consideră necesare, personal ori prin transmiterea unui punct de vedere scris.

Cele mai citite

Related Articles