Monografiile locale şi muzeele satelor, prezentate la Colocviile NEDEIA

monografii Herculane 5

În staţiunea Băile Herculane au continuat astăzi lucrările primei ediţii a Colocviilor internaţionale NEDEIA – BANATUL VIU LA 2015, la care participă personalităţi ale vieţii culturale din Reşiţa, Timişoara, Sibiu, Bucureşti, de pe Valea Almăjului şi din Ungaria. În prima parte a manifestării, desfăşurată în cursul dimineţii, au fost prezentate monografii locale ale satelor de pe Valea Almăjului de către prof. Dan Oberşterescu, cu acest prilej fiind lansată MONOGRAFIA SATULUI PUTNA, sub semnătura profesorului Pavel Panduru. În sesiunea de după-amiază au fost prezentate comunicate despre muzeele satelor Bănia şi Rudăria, micul muzeu etnografic local de la Răcăjdia deschis în urmă cu o lună, colecţia de etnografie a muzeului privat ALMĂJUL  de la Şopotul-Vechi, casa memorială-muzeu a familiei Novacovici de la Gârbovăţ, de pe Valea Almăjului.

Coloviile internaţionale NEDEIA continuă joi, 24 septembrie, când de la ora 10.00 vor fi prezentate arhive digitale – metode şi practici de salvgardare a patrimoniului cultural imaterial. Între lucrările care vor fi prezentate se află reprezentarea Muzeului  Banatului Montan în cadrul Muzeului Tehnicii Populare din Sibiu, studiu asupra localizării stânelor bănăţene după hărţi istorice şi arheologice, patrimoniul toponimic al Bucureştilor/reprezentarea Banatului multicultural în imaginarul bucureştean, inventarul cercetării etnofolclorice în banatul Montan, conservarea şi promovarea tradiţiilor în arhive letrice şi digitale, case tradiţionale din Caraş – proiect al Casei Corpului Didactic Caraş-Severin, premiat în cadrul Forumului Naţional al Inovatorilor în Educaţie 2012.  După-amiază vor fi prezentate tradiţiile orale în repertoriul ansamblurilor folclorice.

Paul-Sever SMADU

De același autor

Related Articles