Autostrada A4 care leagă Austria de Ungaria a fost redeschisă

autostrada

Principala autostradă dintre Ungaria şi Austria, care trece printr-un punct de frontieră utilizat de mii de migranţi în drumul lor spre Germania, a fost redeschisă după un scurt interval de timp în care a fost închisă în ambele direcţii, a anunţat, luni, Asfinag, operatorul autostrăzilor din Austria, transmite Reuters.

Închiderea autostrăzii A4 în apropiere de Nickelsdorf a fost ridicată. Dacă se va constata prezenţa oamenilor pe autostradă, poliţia o va închide din nou”, a precizat un purtător de cuvânt de la Asfinag.

Poliţia ungară a informat că un număr-record de 5.809 de migranţi au pătruns, duminică, în Ungaria, cu doar două zile înainte de intrarea în vigoare, la 15 septembrie, a deciziei autorităţilor de la Budapesta de a închide ermetic frontiera Ungariei cu Serbia.

Odată ajunşi în Ungaria, migranţii vor încerca să-şi continue călătoria spre Europa Occidentală, în special spre Germania şi Suedia, traversând Austria, aşa cum au făcut zeci de mii de persoane în ultimele săptămâni.

Sursa foto: promotor.ro

Cele mai citite

Related Articles