12 milioane de euro pentru Arad

Adrian Tolea

Judeţul Arad a primit 55 de milioane de lei, în urma rectificării bugetului centralizat. Fondurile, conform declaraţiilor preşedintelui interimar al Consiliului Judeţean, Adrian Ţolea, vor fi direcţionate pentru continuarea investiţiilor în infrastructură şi sănatate, dar şi pentru buna funcţionare a aparatului administrativ. De altfel, Forului Judeţean i-au fost repratizate 13 milioane de lei. Pentru o cât mai rapidă şi utilă folosire a acestor fonduri, Adrian Ţolea, va convoca vineri, 14 august, o şedinţă extraordinară, pentru ca sumele să fie distribuite pe investiţiile pe care Consiliul Judeţean le derulează.

Adrian Ţolea consideră că fondurile alocate judeţului Arad la recenta rectificare bugetară reprezintă o normalitate şi nu un cadou venit din partea Executivului, având în vedere că arădenii au fost şi sunt buni contribuabili şi foarte buni plătitori de taxe şi impozite. „În primul rând, sunt banii noştri, ai arădenilor, nu ni i-a făcut «cadou» Guvernul. Sunt banii de care comunităţile locale, Consiliul Judeţean, oraşele şi comunele din judeţ, au fost deposedate la începutul anului prin acea controversată lege a Bugetului. Aceşti bani trebuia să-i primim încă de la începutul lui 2015 ca să ne putem continua proiectele de investiţii. Alocarea acestor sume acum, reprezintă un act compensator şi dovada că Guvernul Ponta îşi recunoaşte greşeala prin care a tăiat judeţului Arad peste 12 milioane de euro. Constrânşi de presiunea făcută de arădeni, Guvernul îi dă înapoi.”, a declarat Adrian Ţolea.

(Sebastian Dragomir)

Foto: CJ Arad

De același autor

Related Articles