Turist străin lovit de fulger

48151-smurd_XL

O tânără din Ungaria, a fost lovită de trăsnet în Masivul Retezat. Victima, în vârstă de 27 de ani, se afla împreună cu un grup de prieteni, în locul de campare ce este amenajat în apropierea refugiului Salvamont. La un moment dat a fulgeraţ iar femeia a fost atinsă de trăsnet în zona gâtului, declanşându-i o hemoragie puternică, a declarat şeful Serviciului Public Judeţean Salvamont Hunedoara, Ovidiu Bodean. Femeia era în stare de inconştientă, iar salvamontiştii care asigură serviciul de permanenţă în zona montană au solicitat intervenţia unui elicopter SMURD. Însă, din cauza condiţiilor meteo nefavorabile, ploaie, vânt şi fulgere, elicopterul nu a reuşit să aterizeze în zona indicată. Astfel, salvamontiştii au fost nevoiţi să transporte victima cu o targă specială până în Poiana Pelegii de unde a fost preluată de către un echipaj al ambulanţei şi transportată într-un spital din municipiul Timişoara unde a rămas internată. (Hardy Cvoica)

Foto: arhivă

De același autor

Related Articles