Vaccinarea salvează anual 400 de milioane de vieţi!

Cei aproape 5 milioane de ascultători care aleg zilnic posturile Societăţii Române de Radiodifuziune pot afla de ce este importantă vaccinarea!

Potrivit statisticilor, vaccinarea salvează anual, la nivel mondial, 400 de milioane de vieţi. Principalul avantaj al programelor naţionale de imunizare, susţin specialiştii, este faptul că prin ele se creează imunitatea de grup, iar cazurile de refuz, aflate în creştere uşoară, dar constantă în ţara noastră, compromit acest principiu. Teama de posibilele efecte adverse nu justifică renunţarea la a-ţi vaccina copilul, explică doctorul Molnar Geza, expert în boli infecţioase şi imunologie:

Vaccinurile autorizate şi din calendarul naţional de vaccinare nu sunt periculoase. Beneficiul este inestimabil mai mare decât eventualele riscuri pentru reacţia adversă, beneficii atât individuale, cât şi sub aspectul colectiv şi populaţional.”

În România, în cadrul Programului naţional obligatoriu de imunizare, se administrează la naştere, gratuit, vaccinurile împotriva TBC şi a hepatitei B, precum şi cele contra difteriei, tetanosului, tusei convulsive şi poliomielitei. Printre vaccinurile opţionale administrate la recomandarea medicului şi ale căror costuri sunt suportate de părinţi se numără cele împotriva pneumoniei, varicelei, meningitei şi rotavirusului.

Schema de vaccinare nu este obligatorie din punct de vedere legal. Părinţii au mai degrabă o datorie morală de a-şi proteja copiii de bolile infecţioase. Această listă se modifică de la un an la altul, asta, pentru că oamenii de ştiinţă încearcă să scoată pe piaţă vaccinuri care să prevină mai multe boli.

Şeful Direcţiei de Sănătate Publică din Caraş-Severin, Dragoş Luca:

“În fiecare an, Ministerul Sănătăţii stabileşte, prin normele de aplicare a Programului naţional de sănătate, calendarul acestor vaccinări, în condiţiile în care apar vaccinuri noi, care înglobează mai multe vaccinuri, sau se schimbă ceva în schema de tratament, dar oricum, în fiecare an, se reactualizează şi se reiterează această schemă de vaccinare la programul de sănătate”.

Pe lângă vaccinurile obligatorii, mai sunt câteva vaccinuri suplimentare, recomandate de medici, dar care se fac contra cost. Cadrele medicale susţin că este ideal ca părinţii să fie corect informaţi despre toate aceste vaccinuri înainte de vârsta de 2 luni a copilului, deoarece în prezent există 26 de boli infecţioase care pot fi prevenite doar prin IMUNIZARE!

Daiana Roşca

De același autor

Related Articles