Profesori univesitari timișoreni, în top la Gala Profesorului Bologna

gala profesorilor bologna

Profesorii Universității de Vest din Timișoara au fost distinși în cadrul Galei Profesorului Bologna, organizată la Timișoara de către Liga Studenților din Facultatea de Automatică și Calculatoare. Universitatea timișoreană are cei mai mulți profesori distinși în cadrul ediției 2015 a Galei, proiect derulat de către Alianța Națională a Organizațiilor Studențești din România.
Profesorii timișoreni premiați sunt: Adriana Babeţi, Ovidiu-Constantin Bunget, Cristian Clipa, Iuliana Costea, Gabriela Glăvan, Adriana Isvoran, Petru Jebelean, Irina Macsinga, Ana Muntean, Petru-Ovidiu Mura, Alexandru Roja, Ioana Viașu.
Proiectul își propune să recunoască meritele profesorilor care s-au remarcat prin metodelor lor de predare adaptate la nevoile și interesele studentului din ziua de azi. 12 cadre didactice timișorene au fost premiate în acest an, iar printre premianți, alături de profesorii Universității de Vest, se află și cadre didactice din universitățile “Alexandru Ioan Cuza” din Iași, Babeș Bolyai Cluj-Napoca și Universitatea din București. Distincția vine exclusiv din partea studenților – care sunt cei mai în măsură să analizeze și să judece prestația profesorilor la fiecare oră de curs, după cum au menționat organizatorii. “Nu ne-am afla la nivelul la care suntem fără a avea o resursă umană deosebită. Universitatea a crescut datorită oamenilor săi, a profesorilor, a studenților. Un profesor trebuie să inspire, să ghideze, să fie un exemplu pentru studenții săi. Acești tineri trebuie să găsească în noi mai mult decât furnizori de educație. Faptul că UVT are în acest an cei mai mulți profesori premiați este un semnal foarte bun că lucrurile sunt așa cum trebuie să fie”, spune Rectorul Universității de Vest din Timișoara, prof. univ. dr. Marilen Pirtea.

(Cristina Corocan)

Cele mai citite

Related Articles