[FOTO] Regal de jazz, rock, pop şi music-hall pe scena reşiţeană

IMG_1281

Peste 60 de instrumentişti pe scena Casei de cultură a sindicatelor din Reşiţa într-un regal cultural de excepţie. Aceasta este imaginea evenimentului prezentat în seara de marţi, 26 mai de orchestra de suflători “MUSIKKAPELLE SIENSBACH” din Waldkirch, Germania, sub bagheta prof. Aurel Manciu, publicului reşiţean. Aurel Manciu este originar din Banat, dar locuieşte de peste 30 de ani ân Germania şi conduce această orchestră cu o tradiţie în muzică de peste 120 de ani. Cel mai tânăr membru al grupei are 14 ani şi este de câteva săptămâni cel mai nou participant, iar cel mai în vârstă are 71 de ani şi face muzică de peste 50. Evenimentul a întrunit în municipiul de pe Bârzava o seară muzicală de marcă transpunând publicul meloman cărăşan în atmosfera lumii filmelor sau a curentelor muzicale din anii 70-80. Concertul a fost deschis de Orchestra de Suflători şi Percuţie a Colegiului Naţional de Artă “Ioan Vidu” din Timişoara care a interpretat musichall-uri tematice orchestrate după compoziţii de Ennio Morricone, Abba sau Italo Dance. Recitalul acestora a fost urmat de  un spectacol cu muzică din filme şi musichall-uri susţinut de 50 de instrumentişti germani. Publicul a avut astfel prilejul să audieze, dar să şi vizioneze scene din filme precum: “Regele Leu”, “Tarzan”, “Piraţii din Caraibe”, “Don t cry for me Argentina” şi altele. Potrivit lui Aurel Manciu, orchestra germană pe care o conduce de peste 30 de ani, este compusă din instrumentişti amatori fără studii muzicale aprofundate, care însă sunt consecvenţi şi în a păstra tradiţia. Evenimentul organizat de Casa de Cultură a Sindicatelor Reşiţa în cadrul Maratonului cultural “7 zile-7 arte” s-a derulat în parteneriat cu dr. Romeo Dumitrescu şi susţinerea Consiliului Judeţean Caraş- Severin. Pentru simplul fapt că intrarea a fost liberă, sala de spectacole a fost arhiplină.

Amintim că, Orchestra “MUSIKKAPELLE SIENSBACH” este pentru a doua oară la Reşiţa, ea a mai concertat în municipiul de pe Bârzava, cu doi ani în urmă tot pe scena instituţiei organizatoare.

Organizatorul evenimentului, dr. Romeo Dumitrescu despre manifestare:

(Hardy Cvoica)

Cele mai citite

Related Articles