Vaccin antihepatic suficient în spitalele din Caraş-Severin

vaccinSpre deosebire de alte judeţe, în Caraş-Severin nu există probleme în ceea ce priveşte asigurarea vaccinului antihepatic pentru nou-născuţi. Ba chiar mai mult, la spitalul din Reşiţa au fost vaccinaţi şi nou-născuţi din judeţele limitrofe, în special din Timiş. În prezent, cele două spitale unde au loc cele mai multe naşteri, cele din Reşiţa şi Caransebeş, au pe stoc câteva sute de doze de vaccin, ne-a informat directorul Direcţiei de Sănătate Publică a judeţului, dr. Dragoş Luca. În perioada următoare, de la Ministerul Sănătăţii vor mai veni alte 400 de doze de vaccin antihepatic, a adăugat dr. Dragoş Luca. În ceea ce priveşte vaccinul antigripal, directorul DSP Caraş-Severin a precizat că în prezent instituţia se ocupă cu cartografierea populaţiei care ar trebui vaccinată. Anual, numărul persoanelor vulnerabile s-a ridicat la aproximativ 35 – 36.000 de locuitori, dar dintre acestea mai puţin de jumătate s-au vaccinat.

De același autor

Related Articles