[AUDIO] Cei mai buni sportivi ai judeţului Caraş-Severin în anul 2012 au fost premiaţi astăzi la Reşiţa

daniel-radeanuCei mai buni sportivi ai judeţului Caraş-Severin pe anul 2012 au fost premiaţi luni, 30 septembrie, în sala de şedinţe a administraţiei locale reşiţene.
Direcţia Judeţeană pentru Sport şi Tineret Caraş-Severin a oferit echipamente sportive complete tuturor celor 13 sportivi din Top Sport 2012, iar cele mai bune echipe, cei mai buni antrenori şi cei mai buni sportivi de la sporturi neolimpice au fost recompensaţi cu plachete şi diplome.
Primarul municipiului Reşiţa, Mihai Stepanescu a înmânat premiile celor mai valoroşi sportivi ai judeţului Caraş-Severin, care îl au în fruntea ierarhiei pe gimnastul Daniel Rădeanu.

Iată-i şi pe ceilalţi componenţi ai Top Sport Caraş-Severin 2012:
Locul 2. Marius Cocioran (atletism) CSM-Universitatea Reşiţa
Locul 3. Sebastian Uţă (lupte), CSM Reşiţa
Locul 4. Alexandru Ghinea (atletism), Universitatea Reşiţa
Locul 5. Nicoleta Ciuhurezu (lupte), CSM Reşiţa
Pe locul 6 , pugilistul Ovidiu Berceanu şi luptătorii Valentin Popescu şi Andrei Franţ, toţi CSM Reşiţa
Locul 7. Daiana Şerboane (înot), Universitatea Reşiţa
Locul 8. Vlad Caraş (lupte), CSM Reşiţa
Pe locul 9 au fost doi pugilişti de la CSM Reşiţa, Alexandru Bibiricea şi Rusalin Căldăraş, iar pe locul 10 atletul Narcis Mihăilă (CSM-Universitatea Reşiţa).
La sporturi neolimpice, campionul en titre la viteză în coastă, Lucien Hora a fost primul în 2012, urmat de radioamatoristul Stelian Tănăsescu, iar pe locul 3, la egalitate, de Bianca Colţa, de la secţia de culturism a CSM Reşiţa şi de automobilistul Ovidiu Zaberca.
Cea mai bună echipă a anului 2012 a fost CS Caraş-Severin, participantă în Liga Naţională de handbal masculin, iar cel mai bun antrenor, Robert Bălan, de la secţia de gimnastică a Clubului Sportiv Şcolar Reşiţa.

Primăria Reşiţa a contribuit financiar la premierea sportivilor, după cum a declarat Directorul Direcţiei Judeţene pentru Tineret şi Sport Caraş-Severin, Cătălin Hogea, care a mai spus că încearcă până la finalul anului să găsească soluţii pentru a-i recompensa şi pe antrenorii acestor sportivi, pentru că şi eu au merite în obţinerea rezultatelor pe plan naţional şi internaţional.

Ascultaţi mai jos declaraţia gimnastului Daniel Rădeanu, cel mai bun sportiv din Caraş-Severin în 2012:

De același autor

Related Articles