Sorin-Frunzaverde1

Preşedinţii Consiliilor Judeţene vor fi aleşi indirect prin vot secret al consilierilor judeţeni, cu majoritate simplă. Totodată, ei vor putea fi demişi, la iniţiativa a cel puţin o treime din numărul consilierilor judeţeni. Proiectul de lege privind alegerilor locale a fost adoptat ieri de Camera Deputaţilor cu 278 voturi pentru, 22 împotrivă şi 14 abţineri. Practic, preşedinţii forurilor judeţene se vor afla la mâna consilierilor. Această lege afectează democraţia, spune Sorin Frunzăverde, preşedintele Consiliului Judeţean Caraş-Severin. „Încă o dată se dovedeşte că în România există această tendinţă centralistă, aproape în fiecare act normativ. Centrul doreşte să controleze teritoriul. Preşedintele consiliului judeţean este cea mai importantă personalitate politică într-un judeţ, din punct de vedere al bugetului, dar mai ales al gestionării fondurilor europene. Centrele de putere doresc să controleze aceste personalităţi politice prin determinarea alegerii lor de către un grup restrâns de electori, format din consilieri. Un vot popular reprezenta mult mai mult din punct de vedere al legitimităţii poziţiei preşedintelui consiliului judeţean. Până acum, era un vot pentru personalitatea respectivă şi nu pentru gruparea politică din care provine”, a declarat pentru Radio Reşiţa, Sorin Frunzăverde.

Nemulţumit de noua modalitate de alegere este şi preşedintele Consiliului Judeţean Timiş, Titu Bojin. Şi asta în condiţiile în care reprezentanţii PSD au spus că susţin proiectul de lege. „S-a greşit în dorinţa partidelor de a impune modul în care se face această alegere a preşedintelui şi se va creea instabilitate. În opinia mea, preşedintele de consiliu judeţean ar fi trebuit să fie ales de cetăţeni, pentru ca oamenii să se poată uita în ochii lui, să nu fie un om care să ajungă la mâna consilierilor şi să se facă tot felul de trocuri pentru alegerea pe funcţia respectivă. În plus, preşedintele riscă să nu-şi ducă la capăt mandatul pentru că oricând el poate fi demis dacă partidul se supără pe el”, a precizat Titu Bojin.

Potrivit celor adoptate de deputaţi, primarii se vor alege într-un singur tur, ca şi în prezent. Toate candidaturile vor trebui să fie însoţite de liste de susţinători de minimum 1% din numărul total al alegătorilor.
(Sebastian Dragomir)