Rapiţa aduce profit apicultorilor din Caraş-Severin

albinele-la-rapita-2012

De câteva zile, stuparii cărăşeni au scos albinele în pastoral, la rapiţă în judeţul Dolj, spune Ion Bărbuţ – preşedintele Cooperativei Prisăcarii „Hercules” din Mehadia. De aproximativ două săptămâni, planta a înflorit, iar albinele culeg nectarul şi rezolvă şi problema polenizării. Rapiţa este foarte apreciată de apicultorii cărăşeni în debutul unui nou sezon apicol. Familiile puternice produc până la 2,5 kg de miere pe stup pe zi. Potrivit lui Ion Bărbuţ Cooperativa Prisăcarii „Hercules” are deplasate în pastoral peste 300 de stupi, iar până în prezent au fost colectaţi aproximativ 4.500 de kilograme de miere. După sezonul de rapiţă care va mai dura aproximativ o săptămână, apicultorii cărăşeni vor muta stupinele la salcâm în judeţul Mehedinţi la Ostrovu Mare şi Gogoşu, a mai spus Ion Bărbuţ. Cooperativa Prisăcarii „Hercules” din Mehadia are 157 de membrii activi şi însumează peste 14.600 de stupi.

Sursa foto: mieresabadus.ro

(Hardy Cvoica)

De același autor

Related Articles