CEZ ajută firmele locale

ucmr

O investiţie privată de peste 30 de milioane de euro, derulată în Banatul de munte dă de lucru şi altor companii. Din păcate, printre aceste nu se numără şi UCM Reşiţa.
În urmă cu 3 ani, TMK Hydroenergy Power, parte a Grupului CEZ în România, a demarat proiectul de retehnologizare a sistemului hidroenergetic de pe Bârzava Superioară. Noile echipamente montate în microhidrocentralele Grebla, Crăinicel I, Crăinicel II şi Breazova au nevoie de mentenaţă. Pentru aceste lucrări au fost alese companiile performante, dar şi care au un preţ bun, spune administratorul societăţii, Daniel Răduţ. „Pentru partea de echipamente mecanice am invitat UCM Reşiţa pentru a face o ofertă în cadrul acestui demers. Am purtat negocieri şi de natură tehnică şi de natură financiară, dar licitaţia fost câştigată de Reinvest, care a oferit un preţ mai bun. În schimb, licitaţia pentru mentenanţa la echipamente electrice a fost câştigată de EEI din Reşiţa. Contractul a demarat la începutul anului şi suntem mulţumiţi de această colaborare”, a declarat administratorul TMK Hydroenergy Power, Daniel Răduţ.

Daniel Răduţ a mai spus că Elecroechipament Industrial S.R.L a câştigat un contract pe un an de zile pentru întreţinerea echipamentelor electrice la turbinele, generatoarele, transformatoarele sau dulapurile de automatizare instalate în sistemul hidroenergetic.

(Sebastian Dragomir)

Cele mai citite

Related Articles