Judecătoria Făget din nou în pericol

 judecatoria faget
Consiliul Superior al  Magistraturii are din nou în atenție desființarea Judecătoriei Făget, după ce președintele acesteia, judecătorul Marius Tudose, a spus că harta instanțelor din România trebuie regândită, iar asta ar implica și desființarea unor judecătorii mici cum este Făgetul. Tudose a precizat că a susținut raționalizarea instanțelor pentru că sunt judecătorii din reședințele de județ, care au 1.500-2.000 de dosare pe fiecare judecător, iar unele au un număr foarte mic de dosare pe judecător, ca și în cazul judecătoriei din Făget. Marius Tudose a mai declarat că în cazul în care nu se reușește desființarea judecătoriilor mici, se va recurge la o reorganizare a acestor instanțe, astfel încât volumul de muncă pe fiecare judecător în parte să fie echilibrat. Raționalizarea acestor instanțe este o recomandare pe care Comisia Europeană a trasat-o României prin ultimul raport de țară.
(Ion Moldovan)

Cele mai citite

Related Articles