A fost semnat acordul pentru finanțarea Apărării

Klaus-Iohannis

Preşedintele Klaus Iohannis şi reprezentanţii partidelor şi formaţiunilor politice din Parlament au semnat acordul politic naţional privind creşterea finanţării pentru Apărare.

Președintele a arătat că acordul semnat astăzi este important atât pentru armată cât și pentru industria națională de apărare

“Armata este un furnizor de securitate, dar poate să fie şi un furnizor de dezvoltare economică, pentru că programele de înzestrare cu tehnică de luptă pot să genereze parteneriate între firmele de profil din ţară şi cele ale aliaţilor noştri, precum şi investiţii străine şi locuri de muncă pentru români.

“Eu văd Acordul politic de susţinere a finanţării pentru Apărare, ca şi pe un acord implicit pentru dezvoltarea industriei naţionale de apărare”, a afirmat Klaus Iohannis.

Elementele fundamentale ale politicii României rămân parteneriatul strategic cu SUA, apartenența la NATO și la UE, a declarat președintele.

“Astăzi arătăm, totodată, că România este membru responsabil în cardul NATO şi îşi înţelege bine atribuţiile.

“Atunci când aşteptăm solidaritate din partea aliaţilor noştri într-un moment dificil pentru securitatea regiunii noastre, trebuie să fim conştienţi că suntem datori să mărim contribuţia financiară pentru armată.

“Parteneriatul strategic cu Statele Unite ale Americii, alături de apartenenţa la NATO şi la Uniunea Europeană reprezintă elementele fundamentale ale politicii noastre externe şi de securitate.

“Vă asigur, că România se va comporta ca un partener de nădejde”, a mai afirmat președintele.

Sursa: RRA

Cele mai citite

Related Articles