[FOTO] Revoluţionarii au fost omagiaţi la Caransebeş

Manifestari Revolutie Csebes

Caransebeşenii şi-au omagiat luni eroii printr-o ceremonie solemnă organizată de Primăria Municipiului Caransebeş. Festivitatea a debutat cu lansarea volumului Bun veniţ Libertate! scrisă de Mihail Rădulescu, o carte pe care autorul o dedică frumoşilor nebuni şi celor care au plătit cu propria viaţă preţul libertăţii.

Revoluţionarii prezenţi la manifestaţie au primit diplome şi medalii, iar Primarul municipiului Caransebeş, Ion Marcel Vela, le-a mulţumit pentru curajul de care au dat dovadă la evenimentele din decembrie 1989.

Ceremonia a continuat cu o depunere de coroane la monumentul dedicat eroilor revoluţiei, iar apoi a urmat o slujbă oficiată de un sobor de preoţi în frunte cu Prea Sfinţia Sa Lucian Mic, Episcopul Caransebeşului, ne-a transmis corespondentul nostru Lavinia Călina.

(Daniel Babun)

De același autor

Related Articles