[FOTO] Chiriaşi în casă nouă de la ANL

beneficiari locuinte anl (5)

52 de familii din Reşiţa vor întâmpina anul 2015 în casă nouă. După amânări repetate din diverse cauze, astăzi primarul Mihai Stepanescu alături de reprezentanţii Primăriei au înmânat celor în drept repartiţiile pentru locuinţele ANL. Este vorba despre 48 de apartamente în blocurile de pe Calea Caransebeşului şi alte 4 în cele de pe Aleea Pinilor, Daliilor şi Fântânilor.
Beneficiarii acestor locuinţe trebuie să aducă în termen de 5 zile documentele necesare încheierii contractelor de închiriere – a menţionat primarul Reşiţei, care a stabilit împreună cu reprezentantul firmei de construcţii ca în 28 decembrie chiriaşii să poată intra în apartamentele ce li se cuvin. zilele rămase până atunci vor fi folosite pentru finalizarea lucrărilor şi amenajarea de alei pentru acces.
În urma acestei acţiuni, pe lista de aşteptare cu persoanele îndreptăţite să primească o locuinţă ANL se mai află 20 de familii. Primarul Mihai Stepanescu spear ca în prima parte a anului viitor să poată oferi şi acestor persoane condiţii decente de trai.

(Daniela Tudor)

Cele mai citite

Related Articles